CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 630 / 2015

Dosar nr. 533 / 2015

AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, republicată, cu completările ulterioare

Analizând propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, republicată, cu completările ulterioare, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B227 din 19.05.2015,

CONSILIUL LEGISLATIV

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi al art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

1. Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare consolidarea cadrului juridic general existent în materia serviciilor comunitare de utilităţi publice, din perspectiva alinierii legislaţiei naţionale la principiile şi exigenţele Uniunii Europene în domeniul serviciilor publice.

În considerarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr.548/2008 şi nr.786/2009 apreciem că, prin conţinutul său normativ, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor ordinare, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. Precizăm că mai multe propuneri legislative, având ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.51/2006, se află în diferite etape ale procesului legislativ.

Pentru sistematizarea legislaţiei şi adoptarea unor soluţii unitare, este recomandat ca aceste propuneri legislative să fie dezbătute concomitent şi să fie adoptat un singur act normativ.

3. Din punct de vedere al dreptului Uniunii Europene, demersul legislativ de faţă, deşi nu transpune nicio normă juridică europeană, date fiind competenţele partajate ale autorităţilor naţionale şi, respectiv, ale instituţiilor Uniunii Europene în materia organizării şi funcţionării serviciilor publice, acesta cade totuşi, sub incidenţa principiilor generale statuate la nivelul Uniunii Europene subsumate acelor măsuri menite să concure la realizarea unora dintre obiectivele esenţiale ale Uniunii - asigurarea coeziunii sociale în cadrul Pieţei Unice.

Cu alte cuvinte, proiectul se înscrie pe coordonatele politicii Uniunii având drept finalitate crearea pieţei interne a serviciilor de interes general şi promovarea coeziunii sociale şi teritoriale, ale cărei reguli fundamentale, conform principiului subsidiarităţii, sunt stabilite la nivelul Uniunii Europene, în timp ce modalităţile efective de aplicare rămân la latitudinea statelor membre ale Uniunii.

Astfel, din perspectiva normelor dreptului european originar, menţionăm că, potrivit dispoziţiilor art.14 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE),  „Fără a aduce atingere articolului 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi a articolelor 93,106 şi 107 şi având în vedere locul pe care îl ocupă serviciile de interes economic general printre valorile comune ale Uniunii, precum şi rolul pe care îl au  acestea  în promovarea coeziunii sociale şi teritoriale a Uniunii, Uniunea şi statele membre, fiecare în limitele competenţelor care le revin şi în limita domeniului de aplicare a tratatelor, asigură funcţionarea serviciilor respective pe baza principiilor şi în condiţii, în special economice şi financiare, care să le permită  îndeplinirea misiunilor lor.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc aceste principii şi prevăd aceste condiţii, fără a aduce atingere competenţelor statelor membre de a furniza aceste servicii, de a încredinţa prestarea lor şi de a le finanţa, cu respectarea tratatelor”.

Pe aceste coordonate, prevederile art.1 ale Protocolului nr.26, anexat TUE şi TFUE, părţi ale Tratatului de reformă de la Lisabona, stabilesc că valorile comune ale Uniunii în privinţa serviciilor de interes economic general, în înţelesul art.14 din TFUE, includ în special:

-Rolul esenţial şi competenţele discreţionare ample ale autorităţilor naţionale, regionale şi locale în ceea ce priveşte furnizarea, punerea în funcţiune şi organizarea serviciilor de interes economic general într-un mod care să răspundă cât mai bine  nevoilor utilizatorilor;

-Diversitatea existentă la nivelul diferitelor servicii de interes economic general şi diferenţele dintre nevoile şi preferinţele utilizatorilor, care pot rezulta din circumstanţe geografice, sociale sau culturale diferite;

-Un nivel ridicat al calităţii, siguranţei şi accesabilităţii, egalităţii de tratament şi promovarea accesului universal şi a dreptului utilizatorilor.

De asemenea, art.2 din acelaşi Protocol dispune că dispoziţiile tratatelor nu aduc în niciun fel atingere competenţei statelor membre în ceea ce priveşte furnizarea, punerea în funcţiune şi organizarea de servicii de natură non-economică de interes general.

Mai mult, importanţa sporită acordată unei asemenea problematicii a organizării şi funcţionării serviciilor publice la nivelul Uniunii Europene, rezidă şi din dispoziţiile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, document juridic, cu valoare obligatorie, parte integrantă a TUE, în al cărei art.36 se prevede că „Uniunea recunoaşte şi respectă accesul la serviciile de interes economic general aşa cum este acesta prevăzut de legislaţiile şi practicile naţionale, în conformitate cu tratatele, în scopul promovării coeziunii sociale şi teritoriale a Uniunii”.

Aşadar, Uniunea recunoaşte şi garantează  dreptul de acces al cetăţenilor europeni la serviciile de interes general, potrivit dispoziţiilor Cartei drepturilor fundamentale, norme europene ce stau la baza evoluţiei procesului de integrare europeană, având ca punct de plecare sfera economică şi care se îndreaptă către acele problematici cu mult mai largi, indisolubil legate de modelul societăţii europene, precum noţiunea de cetăţenie europeană şi relaţiile între fiecare cetăţean al Uniunii şi autorităţile publice.

În acest context, realitatea serviciilor de interes general este complexă, aflată într-o evoluţie constantă, determinată, în special, de faptul că organizarea acestora variază în spaţiul european, în funcţie de tradiţiile culturale, de istoria, de condiţiile  geografice ale fiecărui stat membru, precum şi în raport de caracteristicile activităţii propriu-zise cu caracter de prestaţie şi, în special, în funcţie de dezvoltarea tehnologică.

Din acest punct de vedere, Uniunea Europeană respectă această diversitate organizatorică, dar şi rolurile jucate de către autorităţile naţionale, regionale şi locale în satisfacerea binelui - comun al cetăţenilor europeni, din prisma necesităţii de asigurare a calităţii serviciilor.

De aceea, din perspectiva unei atari diversităţi ce explică gradele variabile ale acţiunii instituţiilor europene şi ale utilizării unor instrumente diferite, în prezent se poate consemna o preocupare deosebită a instituţiilor europene în ceea ce priveşte găsirea unor răspunsuri concrete asupra unui număr semnificativ de întrebări şi probleme comune ridicate de organizarea şi funcţionarea unor servicii publice, gestionate de către diferite autorităţi naţionale, competente în domeniu.

Astfel, iniţial, anterior Tratatului de la Lisabona, în cadrul Cartei Verzi asupra serviciilor de interes general - COM (2003) 270, document relevant al Comisiei Europene, s-a lansat o dezbatere ce şi-a propus să abordeze următoarele probleme principale: incidenţa unei eventuale acţiuni comunitare care să pună în aplicare prevederile Tratatului CE, în deplinul respect al principiului subsidiarităţii; principiile susceptibile de a fi incluse într-o eventuală directivă-cadru sau în contextul altui instrument general asupra serviciilor de interes general; definirea bunei guvernări în materie de organizare, de reglementare, de finanţare şi de evaluare a serviciilor de interes general în scopul ameliorării competitivităţii economiei şi al garantării accesului efectiv şi echitabil al tuturor  cetăţenilor la servicii de calitate care să răspundă nevoilor lor; măsurile care ar putea să contribuie la creşterea securităţii juridice şi care să permită coordonarea coerentă şi armonioasă între obiectivul menţinerii serviciilor calitative de interes general şi aplicarea riguroasă a regulilor referitoare la concurenţă şi a pieţei interne.

Concluziile unei asemenea dezbateri derulate la nivelul Uniunii Europene, în fond, răspunsurile găsite la problemele sus-menţionate, au fost ulterior formulate distinct în cadrul Cartei Albe a Serviciilor Publice de Interes General - COM (2004) 374, sub forma principiilor directoare, ce au fost, de altfel, avute în vedere şi la nivel intern, concomitent eforturilor menite de a îmbunătăţi şi consolida cadrul general aplicabil serviciilor comunitare de utilităţi publice din România, prin efectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006, aprobată prin Legea nr.204/2012.

În acest context, iniţiatorii demersului legislativ de faţă, aşa cum rezultă din instrumentul de prezentare şi motivare, îşi propun amendarea cadrului legal actual în materia serviciilor comunitare de utilităţi publice, din perspectiva corelării actului normativ de bază în materie cu unele prevederi din legislaţia naţională, dar şi din dreptul european, prin precizarea caracterelor Serviciilor de Interes Economic General (SIEG), dar şi a modalităţilor de gestiune a serviciilor comunitare de utilităţi publice, stabilirea tipurilor de contracte de delegare a gestiunii şi a procedurilor aplicabile, clarificarea parteneriatelor public-private instituţionalizate, introducerea unor reglementări care să conducă la eficientizarea funcţionării asociaţiilor de dezvoltare intracomunitară, după cum şi a mecanismelor legale pentru recuperarea sancţiunilor financiare suportate de România pentru nerespectarea unor ţinte din culpa autorităţilor administraţiei publice locale cărora le revine competenţa exclusivă de gestionare a unor asemenea servicii publice şi de a impune operatorilor de servicii atingerea unor anumite ţinte.

Suplimentar, în acord cu dreptul Uniunii Europene, iniţiatorii, conform tot Expunerii de motive, introduc noţiuni noi, precum obligaţia de serviciu public, operator local, operator in house, compensaţia pentru obligaţia de serviciu public, dar şi principii care să conducă la adoptarea şi implementarea măsurilor având ca obiectiv nu numai respectarea angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dar şi dezvoltarea durabilă, atingerea standardelor Uniunii şi eliminarea disparităţilor economico-sociale dintre statele membre ale spaţiului european şi România.

Într-adevăr, de o manieră generală, prezentul demers legislativ răspunde principalelor norme şi exigenţe ale dreptului Uniunii Europene, din perspectiva asigurării unei mai mari  compatibilizări şi respectiv, alinieri a legislaţiei naţionale de profil, cu cerinţele actuale ale Uniunii Europene, în varii direcţii, rezervate problematicii organizării şi funcţionării serviciilor publice de interes local din spaţiul administrativ românesc, aflate sub directa responsablitate şi exclusiva competenţă a autorităţilor administraţiei publice de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

Unul dintre cele mai relevante aspecte priveşte aplicarea art.14 din TFUE, cu respectarea însă a dispoziţiilor art.93,106 şi 107 din acelaşi Tratat, în contextul principiilor şi a normelor dreptului concurenţial european.

Astfel, plecând de la imperativul că anumite servicii de interes economic general să fie prestate pe baza unor principii şi condiţii care să le permită să îşi îndeplinească atribuţiile, sprijinul financiar din partea statului s-ar putea dovedi necesar pentru a acoperi parţial sau integral costurile specifice ce rezultă din obligaţiile de serviciu public, indiferent dacă aceste SIEG-uri sunt prestate de întreprinderi publice sau private.

În acest context, art.106 alin(2) din TFUE stabileşte că întreprinderile cărora le-a fost încredinţată prestarea unor servicii de interes economic general sau care au caracterul unui monopol  fiscal sunt supuse reglementărilor prevăzute de Tratat, în special normelor privind concurenţa, în măsura în care aceste norme nu împiedică de jure sau de facto, îndeplinirea misiunii încredinţate.

În acest caz, la nivel jurisprudenţial, în hotărârea pronunţată în cazul Altmark (Cauza C-280/00, Altmark Trans şi Regierungsprasidium Magdeburg), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât că o compensaţie pentru obligaţia de serviciu public nu constituie ajutor de stat în sensul art.107 din Tratat, cu condiţia îndeplinirii a patru condiţii cumulative, astfel :

1. întreprinderea beneficiară trebuie sa aibă efectiv de îndeplinit obligaţii privind furnizarea de serviciu public, iar obligaţiile respective trebuie sa fie clar definite;

2. parametrii pe baza cărora se calculează compensaţia trebuie stabiliţi în prealabil, în mod obiectiv şi transparent;

3. compensaţia nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru acoperirea integrală sau parţială a costurilor suportate  pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile rezultate şi un profit rezonabil;

4. în cazul în care selectarea întreprinderii care are de îndeplinit obligaţii de serviciu public într-un caz concret nu s-a realizat pe baza unei proceduri de achiziţii publice care ar permite selecţionarea ofertantului capabil să furnizeze serviciile respective la cel mai mic preţ pentru comunitate, nivelul compensaţiei necesare trebuie stabilit pe baza unei analize a costurilor pe care le-ar fi suportat o întreprindere obişnuită, bine gestionată şi dotată corespunzător cu mijloacele adecvate.

În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste criterii şi se respectă condiţiile generale de aplicare a art.107 alin.(1) din Tratat, compensaţia pentru obligaţia de serviciu public reprezintă ajutor de stat şi intră sub incidenţa articolelor 93,106 şi 107 din Tratat. În acest context, aşadar, al aplicării normelor privind ajutoarele de stat în cazul compensaţiilor acordate pentru prestarea de servicii de interes economic general, sunt incidente următoarele acte juridice şi documente europene, de care iniţiatorii au ţinut cont la elaborarea propunerii legislative:

- Decizia Comisiei nr.2012/21/UE privind aplicarea articolului 106 alin.(2) din TFUE în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensaţii pentru obligaţia de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredinţată prestarea unui serviciu de interes economic general;

- Regulamentul Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea dispoziţiilor art.107 şi 108 din Tratat în cazul ajutorului de minimis pentru furnizarea de servicii de interes economic general;

- Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor Uniunii Europene în materie de ajutor de stat în cazul compensaţiei acordate pentru prestarea unor servicii de interes economic general ( 2012/ C 8/02);

- Comunicarea Comisiei privind cadrul Uniunii Europene pentru ajutoarele de stat sub forma compensaţiilor pentru obligaţia de serviciu public ( 2012/C 8/03).

În cazul în care compensaţiile pentru obligaţia de serviciu public constituie ajutoare de stat, art.106 din TFUE şi, în cazul transportului terestru, art.93 din TFUE, autorizează Comisia să declare compensaţiile pentru SIEG ca fiind compatibile cu piaţa internă. În acest sens, Decizia nr.2012/21/UE, şi în cazul transportului terestru, Regulamentul (CE) nr.1370/2007, precizează condiţiile în care anumite mecanisme de compensare sunt compatibile cu art.106 alin.(2) şi, respectiv, cu art.93, precum şi condiţiile în care mecanismele respective nu fac obiectul obligaţiei de notificare prealabilă prevăzută de art.108 alin.(3) din TFUE. Toate celelalte compensaţii pentru obligaţia de serviciu public trebuie notificate Comisiei, cea care va evalua compatibilitatea acestora în temeiul cadrului Uniunii Europene pentru ajutorul de stat şi în cazul transportului terestru, în temeiul Regulamentului (CE) nr.1370/2007.

În ceea ce priveşte aplicarea normelor Uniunii Europene privind achiziţiile publice, acestea se axează, în principal, pe Serviciile Sociale de Interes General (SSIG), fiind incidente condiţiile specifice de aplicare a acestor norme, domeniul de aplicare, precum şi modul în care acestea permit luarea în considerare a anumitor caracteristici aparte ale SSIG.

În acest sens, normele Uniunii Europene privind achiziţiile publice nu obligă autorităţile publice să externalizeze un SSIG, astfel că autorităţile publice au libertatea de a decide dacă furnizează  sau nu furnizează ele însele serviciul public respectiv, în mod direct sau în cadrul unei relaţii interne (in house). De asemenea, autorităţile publice pot decide să furnizeze serviciul în colaborare cu alte autorităţi publice.

Însă, cu caracter general-principial, normele privind achiziţiile publice/concesionarea serviciilor, se aplică doar în cazul în care o autoritate publică decide să încredinţeze  prestarea unui serviciu public unei părţi terţe în schimbul unei remuneraţii.

Atunci când o autoritate publică sau entitate contractantă decide să atribuie un contract de achiziţii publice de servicii sau un contract de prestări servicii, contractul respectiv se va încadra în domeniul de aplicare fie al Directivei nr.2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, fie al Directivei nr.2004/17/CE de coordonare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele energiei, transporturilor şi serviciilor poştale.

Menţionăm că ambele directive europene, transpuse, de altfel, şi în cadrul legislaţiei naţionale de profil de la nivelul României, îşi vor înceta aplicabilitatea la data de 18.04.2016, concomitent intrării în vigoare, respectiv a substituirii corespunzătoare a acestor acte europene, prin noul pachet legislativ în materia achiziţiilor publice, ce conţine, Directiva nr.2014/24/UE şi Directiva nr.2014/25/UE.

Contractele de achiziţii publice de servicii şi contractele de prestare de servicii a căror valoare este inferioară pragurilor prevăzute de directivele privind achiziţiile publice şi concesionarea serviciilor publice (indiferent de valoarea acestora) nu se încadrează în domeniul de aplicare al directivelor privind achiziţiile publice, făcând doar obiectul principiilor fundamentale prevăzute de TFUE (nediscriminare, egalitate de tratament, transparenţă etc.), în măsura în care contractele în cauză prezintă un interes transfrontalier cert, în lipsa acestuia, contractele neîncadrându-se în domeniul de aplicare al TFUE. Precizăm, în acest sens, că stabilirea modalităţilor de gestiune, a tipurilor de contracte de delegare a gestiunii şi a procedurilor aplicabile în cazul serviciilor publice locale, rămân la latitudinea autorităţilor naţionale, atâta vreme cât acestea respectă cerinţele şi principiile generale ale Uniunii Europene.

Cât priveşte noţiunea propriu-zisă de SIEG, aşa cum este acesta menţionată în cuprinsul art.14 şi art.106 din TFUE, ca şi în Protocolul nr.26 la TFUE, un concept nedefinit la nivel legislativ european, are semnificaţia în opinia Comisiei Europene de „activităţi economice care generează rezultate spre folosul public general pe care piaţa nu le-ar furniza fără intervenţie publică ori le-ar furniza în alte condiţii în ceea ce priveşte calitatea, siguranţa, accesibilitatea, tratamentul egal sau accesul universal”. De asemenea, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pe baza mai multor hotărâri pronunţate în diverse cauze, a stabilit că SIEG sunt servicii care prezintă caracteristici specifice în comparaţie cu ale altor activităţi economice.

Din perspectivă internă, naţională, noţiunea poate fi aplicată unor situaţii sau denumiri diferite, care variază de la un stat membru la altul, fără ca dreptul Uniunii Europene să impună obligaţia de a desemna în mod oficial o sarcină sau un serviciu ca fiind de interes economic general, cu excepţia cazului în care o astfel de obligaţie este calificată şi desemnată expres de legislaţia Uniunii Europene (ex: serviciul universal în sectorul poştal ori cel al telecomunicaţiilor).

Este motivul pentru care autorităţile publice ale statelor membre de la nivel naţional, regional sau local, în funcţie de repartizarea competenţelor între acestea în temeiul legislaţiei naţionale, dispun de o marjă de apreciere semnificativă în ceea ce priveşte definirea a ceea ce se consideră ca servicii de interes economic general.

Cu referire la problematica libertăţii de apreciere a unei autorităţi competente de a decide să acorde unui operator ales un drept exclusiv şi/sau o compensaţie de orice natură în schimbul îndeplinirii unor obligaţii de serviciu public în cadrul serviciilor publice de transport feroviar şi rutier de călători, conform art.3 din Regulamentul (CE) nr.1370/2007, aceasta trebuie să se realizeze în cadrul unui contract de servicii publice.

Totodată, potrivit art.4 din acelaşi Regulament european, se instituie obligativitatea ca prin contractele de servicii publice să se stipuleze trei condiţii esenţiale ce trebuie îndeplinite simultan de către un operator ce prestează un asemenea serviciu public de transport, şi anume:

1. Să definească clar obligaţiile de serviciu public pe care trebuie să le respecte operatorul de servicii publice;

2. Să stabilească în prealabil, în mod obiectiv şi transparent, parametrii pe baza cărora trebuie să se calculeze plata compensaţiei, de o manieră care să prevină compensarea în exces;

3. Să stabilească modalităţile de alocare a diferenţelor de costuri legate de prestarea de servicii, costuri ce pot include, în special, cheltuielile cu personalul, consumul de energie, redevenţele aferente infrastructurii, întreţinerea şi reparaţiile autovehiculelor de transport în comun, materialul rulant şi instalaţiile necesare pentru exploatarea serviciilor de transport de călători, costurile fixe şi o rentabilitate adecvată a capitalului.

Referitor la durata contractelor de servicii publice, acestea sunt limitate, conform Regulamentului, la o perioadă de 10 ani pentru serviciile de transport cu autobuzul şi de 15 ani pentru serviciile de transport pe şine.

În ceea ce priveşte, actul de atribuire a unei misiuni de serviciu public, de o manieră generală, acesta reprezintă actul oficial prin care întreprinderii i se încredinţează un SIEG, cel care indică natura misiunii, precum şi domeniul de aplicare, dar şi condiţiile generale de funcţionare a respectivului SIEG, ponderea având-o stabilirea obligaţiilor ce revin părţilor. În sensul art.106 alin.(2) din TFUE şi al hotărârii Altmark, se solicită ca actul de atribuire să ia forma unuia sau mai multor acte cu forţă juridică obligatorie în temeiul dreptului naţional, forma specifică fiind stabilită de fiecare stat membru în parte, în funcţie de organizarea politică şi/sau administrativă a statului. Din acest punct de vedere, conform normelor dreptului administrativ, fiecare autoritate publică de la nivel local, regional sau central are nevoie de un temei juridic pentru a defini şi finanţa un SIEG, neexistând aşadar, un act de atribuire standard.

Nu în ultimul rând, la elaborarea prezentului demers legislativ, iniţiatorii au avut în vedere şi cadrul de aplicare a dreptului european în domeniul contractelor de achiziţii publice şi al concesiunilor în cazul parteneriatelor public-privat interinstituţionale (PPPI), în coroborarea acestuia cu normele legale naţionale incidente în materie.

Astfel, fără a crea noi norme, Comunicarea interpretativă a Comisiei ( 2008/ C 91/02), menţionată expres şi în cuprinsul propunerii, reprezintă documentul ce exprimă modul în care înţelege Comisia această problematică, reflectată în dreptul originar şi derivat al Uniunii Europene, precum şi în jurisprudenţa Uniunii, acoperind, ca principale aspecte, statuarea  unor principii, a cadrului de creare a unor PPPI, selecţia partenerilor privaţi ai PPPI, precum şi faza următoare creării acestor forme instituţionalizate de parteneriat.

În raport cu cele relevate mai sus, rezultă că proiectul este concordant cu principiile şi cerinţele generale statuate la nivelul instituţiilor Uniunii Europene şi conţine un grad amplu de apreciere în promovarea unor soluţii tehnice, în virtutea competenţei discreţionare recunoscute în plan european autorităţilor naţionale, menite a îmbunătăţii şi consolida cadrul legal în materia serviciilor comunitare de utilităţi publice, despre a căror oportunitate însă, nu ne putem pronunţa, ele rămânând la latitudinea legiuitorului.

Cu toate acestea, având în vedere complexitatea, dar şi caracterul extrem de specific al demersului, prin prisma obiectului de reglementare, ce atinge problematici interdisciplinare, comportând naturi diferite, precum ajutorul de stat, concurenţa, achiziţiile publice, acordarea compensaţiilor, atragerea responsabilităţii autorităţilor locale pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu public în considerarea angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană, într-o eventuală procedură de infringement, statutul şi modul de finanţare a ANRSC etc, constituie suficiente motive pentru a recomanda iniţiatorilor consultarea autorităţilor guvernamentale competente (MDRAP), îndeosebi din perspectiva realizării  unui studiu de impact, în acord cu prevederile Legii nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, opinăm că se impune solicitarea unui punct de vedere şi din partea Consiliului Concurenţei, propunerea conţinând aspecte multiple susceptibile de a avea tangenţe cu asigurarea respectării normelor concurenţiale la nivelul Uniunii Europene, inclusiv a acordării ajutoarelor de stat către operatorii economici de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, care prestează servicii economice de interes general pentru colectivităţile locale.

Având în vedere că modificările propuse ating în esenţa unora dintre aspecte, problematica descentralizării serviciilor publice, dar şi a autonomiei locale a colectivităţilor teritoriale din România, îndeosebi din perspectiva instituţionalizării răspunderii juridice financiare, patrimoniale, în raport cu statul, în virtutea unor eventuale hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în defavoarea României, derulate în cuprinsul procedurii de infringement, considerăm că se impune consultarea şi a structurilor asociative ale unităţilor administrativ-teritoriale, constituite potrivit Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu caracter formal, semnalăm că trimiterile în text la diferite Comunicări ale Comisiei nu sunt uzuale, acestea fiind orientări (nu acte juridice) ce ar trebui integrate ori de care să se ţină cont în conţinutul reglementării sau menţionate în instrumentul de prezentare şi de motivare, după cum reproducerea unor texte din Tratate ori Decizii, direct aplicabile în ordinea juridică naţională, nu este conformă cu regimul actelor europene, fiind de natură să genereze paralelisme cu normele europene.

4. Ca observaţii de ordin general sub aspectul redactării  soluţiilor preconizate, se reţin următoarele:

a) se impune redarea tuturor evenimentelor legislative suferite de actele normative citate; [a se vedea în acest sens art.I pct.66, la textul prevăzut pentru alin.(3) al art.28, cu privire la Legea nr.15/1990, precum şi art.I pct.70, în cazul art.30 alin.(1), cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006];

b) atunci când un articol nu este modificat integral, pentru concordanţă cu normele de tehnică legislativă, abrevierea „Art.” din debutul textului citat trebuie eliminată;

c) în situaţia în care se propune atât modificarea unor alineate, cât şi abrogarea altora din structura aceluiaşi articol, pentru supleţea reglementării, sugerăm a se analiza posibilitatea modificării în integralitate a respectivului element structural (cu titlu de exemplu, menţionăm art.I pct.2 – 7, 8 – 13, 14 şi 15, 20 – 24, 25 – 30 etc.);

d) referitor la norma de trimitere la abrevierea „OUG nr.34/2006”, pentru corectitudinea redactării, este necesară redarea in extenso [a se vedea art.I pct.70, în privinţa alin.(1) al art.30]; 

e) este necesară eliminarea parantezelor, pentru concordanţă cu art.38 alin.(3) teza finală din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora nu este permisă prezentarea unor explicaţii prin folosirea parantezelor;

f) precizăm că sunt unele părţi dispozitive în al căror cuprins figurează termenul „precum”, incorect din punct de vedere al normelor de tehnică legislativă, fiind impusă eliminarea acestuia (a se vedea art.I pct.94).

5. Referitor la preambulul proiectului, precizăm că, în conformitate cu prevederile art.43 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesta este obligatoriu doar în cazul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, nefiind întâlnită în practică inserarea preambulului în structura unei legi.

Având în vedere considerentele de mai sus, propunem eliminarea preambulului şi completarea proiectului cu formula introductivă consacrată, care este obligatorie pentru toate legile, formulă care lipseşte din redactarea prezentei propuneri legislative. Pe cale de consecinţă, anterior art.I va fi plasată următoarea formulă introductivă:

„Parlamentul României adoptă prezenta lege.”

6. La partea introductivă a art.I, pentru corectitudinea informaţiei juridice, menţiunea „cu modificările şi completările ulterioare” va fi înlocuită cu sintagma „cu completările ulterioare”, deoarece intervenţiile operate asupra actului normativ de bază, ulterior republicării, au fost doar de natura completărilor.

7. La art.I, pentru supleţea proiectului, propunem comasarea   pct.1 şi 2 într-un singur enunţ, plasat în finalul art.I, cu următoarea formulare:

„În tot cuprinsul legii, sintagma «asociaţie de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice» se înlocuieşte cu sintagma «asociaţie de dezvoltare intercomunitară cu scop serviciile de utilităţi publice», iar sintagma «comunitate locală» se înlocuieşte cu sintagma «colectivitate locală.»”.

Pe cale de consecinţă, actualul pct.3 va deveni pct.1, iar enunţurile subsecvente vor fi renumerotate în mod corespunzător.

De asemenea, pentru cursivitatea exprimării, propunem înlocuirea expresiei „cu scop” cu sintagma „având ca scop”. Formulăm aceeaşi propunere pentru toate situaţiile similare din cadrul proiectului.

8. În ceea ce priveşte intervenţiile propuse la art.I pct.3 - 7, prin care se modifică întreaga structură a art.1, apreciem că, pentru sistematizarea reglementării, aceste operaţiuni pot fi comasate într-un singur punct de modificare, care va deveni pct.1, cu următoarea partea dispozitivă:

„1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:”.

În continuare, vor fi redate toate alineatele, numerotate în ordinea firească şi se va ţine seama de trimiterile din interiorul acestui articol.

Această observaţie este valabilă pentru toate situaţiile similare de la art.I, astfel:

- pct.8 – 13  vor deveni pct.2 pentru modificarea art.2;

- pct.14 şi 15 vor deveni pct.3 pentru modificarea art.3;

- pct.20 – 24 vor deveni pct.8 pentru modificarea art.8;

- pct.25 – 30 vor deveni pct.9 pentru modificarea art.9;

- pct.37 – 39 vor deveni pct.16 pentru modificarea  alin.(1) şi (5) ale art.13;

- pct.45 – 47 vor deveni pct.23 pentru modificarea alin.(1) al art.20;

- pct.48 – 52 vor deveni pct.24 pentru modificarea art.21;

- pct.53 – 55 vor deveni pct.25 pentru modificarea art.22;

- pct.56 – 59 vor deveni pct.26 pentru modificarea art.23;

- pct.61 şi 62 vor deveni pct.28 pentru modificarea art.24;

- pct.63 şi 64 vor deveni pct.29 pentru modificarea art.25;

- pct.68 şi 69 vor deveni pct.33 pentru modificarea art.29;

- pct.70 şi 71 vor deveni pct.34 pentru modificarea art.30;

- pct.74 – 76 vor deveni pct.37 pentru modificarea art.32;

- pct.78 – 81 vor deveni pct.39 pentru modificarea art.33;

- pct.82 şi 83 vor deveni pct.40 pentru modificarea art.34;

- pct.88 – 90 vor deveni pct.45 pentru modificarea art.38;

- pct.94 – 96 vor deveni pct.49 pentru modificarea art.42;

- pct.97 şi 98 vor deveni pct.50 pentru modificarea art.43.

De asemenea, în cuprinsul art.(1) alin.(1), semnalăm că denumirile oficiale ale actelor internaţionale invocate sunt „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene” şi „Protocolul nr.26 privind serviciile de interes general”. Prin urmare, recomandăm corectarea textului în mod corespunzător.

9. Întrucât prin pct.8 - 13 ale art.I se propun intervenţii asupra art.2, aşa cum am propus anterior, pentru supleţea proiectului, sugerăm comasarea  acestora într-un singur punct 2, având următorul enunţ:

„2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:”.

În continuare, va fi redată partea introductivă a art.2, urmată de enumerarea tuturor ipotezelor marcate cu literele alfabetului, de la „a” la „z”, în ordinea prezentării lor, cu redarea intercalată a textelor nemodificate şi fără a mai fi necesară introducerea unor noi litere cu indici cifrici.

La art.2 lit.h), precizăm că titlul corect al actului normativ este „Legea societăţilor nr.31/1990”. În toate celelalte situaţii, trimiterea la acelaşi act normativ se va realiza fără reluarea titlului.

La lit.ş), pentru corectitudinea exprimării şi supleţea redactării, termenul „referinţă” va fi înlocuit cu „referire”, expresia „punctul 2.2” va fi redată abreviat, iar  titlul pct.2.2, respectiv „Resurse de stat”, va fi eliminat, evitându-se repetiţia în text.

La lit.t), pentru claritatea normei, propunem ca sintagma „din unitatea administrativ-teritorială” să fie înlocuită cu „dintr-o unitate administrativ-teritorială”.

La lit.u), recomandăm eliminarea ca superfluă a expresiei „din prezenta lege”.

10. Potrivit observaţiilor formulate în finalul pct.8 din aviz, actualul pct.16 al art.I, va deveni pct.4, iar partea dispozitivă va fi reformulată, după cum urmează:

„4. Alineatele (1) şi (3) ale articolului 4 se modifică şi vor avea următorul cuprins:”.

Acelaşi model va fi utilizat pentru toate situaţiile similare din proiect.

11. La actualul pct.20 al art.I, referitor la textul propus pentru art.8 alin.(1), având în vedere definiţia sistemului de utilităţi publice, propusă, la pct.9 al aceluiaşi articol, pentru art.2 lit.j), precum şi pentru asigurarea unităţii terminologice cu restul proiectului, este necesară înlocuirea sintagmei „aferente sistemelor de utilităţi publice” cu formularea „care compun sistemele de utilităţi publice”.

12. La actualul pct.23, referitor la textul propus pentru art.8 alin.(3) lit.d¹), prin prevederea potrivit căreia gestiunea serviciilor de utilităţi publice poate face obiectul dării în administrare, acesta contravine practic noţiunii de gestiune directă. De altfel, chiar textul propus la actualul pct.53 pentru art.22 alin.(1) dispune că autorităţile administraţiei publice locale au la îndemână două posibilităţi: fie de a gestiona în mod direct serviciile de utilităţi publice, fie de a încredinţa gestiunea acestora, în baza unui contract de delegare a gestiunii (situaţia care face obiectul textului propus pentru art.8 alin.(3) lit.d¹)). Este necesară reanalizarea şi corelarea textelor.

13. La actualul pct.29, referitor la textul propus pentru art.9 alin.(2) lit.h), pentru un plus de precizie, propunem înlocuirea sintagmei „contractele de delegare” cu sintagma „contractele de delegare a gestiunii”.

14. La actualul pct.31 al art.I, precizăm că trimiterile din cuprinsul art.10 alin.(5) vor trebui corelate cu modificările intervenite în structura articolelor menţionate, ca urmare a preluării recomandărilor referitoare la redactarea proiectului. Observaţia este valabilă pentru întreg cuprinsul  propunerii.

15. Potrivit uzanţelor normative, la actualul pct.32 al art.I, partea dispozitivă va fi reformulată, astfel:

„După alineatul (5) al articolului 10, se introduce un nou alineat, alin.(5¹), cu următorul cuprins:”.

În mod similar vor fi redactate şi celelalte enunţuri de completare din prezenta propunere.

16. La actualul pct.35 al art.I, pentru păstrarea unităţii în redactarea actului normativ de bază, lit.f) şi g) ale alin.(4) al art.11 vor debuta cu termenul „promovează”.

17. Referitor la intervenţiile de la actualele pct.37 - 39 ale art.I, pentru supleţea proiectului, este necesară comasarea acestora într-un singur punct, cu următoarea partea dispozitivă:

„Alineatele (2) şi (5) ale articolului 13 se modifică şi vor avea următorul cuprins:”.

În continuare, vor fi redate textele celor două alineate.

18. Semnalăm că două puncte ale art.I sunt identificate cu numărul „41”, primul referitor la completarea art.14, care va deveni pct.18, iar cel de-al doilea, de modificare a art.15. Se impune  renumerotarea corectă a punctelor subsumate art.I.

La alin.(1) al art.15, potrivit normelor de tehnică legislativă, ipotezele enumerate vor fi marcate cu litere, nu cu liniuţe.

19. La actualul pct.42 al art.I, referitor la norma propusă pentru alin.(6) al art.16, aşa cum am arătat anterior, este necesar ca aceasta să fie redactată fără a fi precedată de numărul articolului din care face parte.

20. La actualul pct.44 al art.I, cu privire la alin.(3) al art.19, pentru unitate terminologică, sugerăm ca sintagma „elaborat şi aprobat prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C” să fie înlocuită cu formularea „aprobat prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C”, astfel cum se prevede şi la art.14 alin.(1¹).

21. Întrucât există 3 enunţuri referitoare la modificarea primului alineat al art.20, recomandăm comasarea actualelor pct.45-47 ale art.I şi modificarea întregului alineat, după cum urmează:

„Alineatul (1) al articolului 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:”.

22. La actualele pct.48-51 ale art.I, pentru supleţea şi concizia reglementării, propunem comasarea acestora într-un singur enunţ de modificare a întregului art.21, după cum urmează:

„Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:”.

Cu privire la denumirea „Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice”, care figurează în cuprinsul alin.(5) al art.21, precizăm că atribuţiile acestei instituţii vor fi preluate de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.362 din 26 mai 2015.

Prin urmare, pentru actualizarea informaţiei juridice, în funcţie de momentul adoptării prezentei propuneri, este necesar ca la alin.(5) al art.21 să fie redată noua denumire a acestei instituţii.

23. La actualul pct.66 al art.I, în textul alin.(1) al art.28, pentru claritatea normei, propunem revederea sintagmei „potrivit legii cu privire la asigură furnizarea/prestarea”.

La alin.(5), din acelaşi considerent, sintagma „precum şi cu indicatorii” se va reda sub forma „precum şi indicatorii”.

24. La actualul pct.67 al art.I, referitor la textul propus pentru art.28¹ alin.(1), întrucât textul foloseşte noţiunea de „operator in house”, recomandăm definirea acesteia în cadrul art.2.

La textul preconizat pentru art.28¹ alin.(2), propunem redarea unitară a sintagmei „operatorului regional/operatorului local”, deoarece aceasta este scrisă atât sub forma de mai sus, cât şi „operatorul regional, respectiv operatorul local”.

La alin.(3), pentru rigoarea redactării, propunem indicarea datei adoptării actului european avut în vedere; de asemenea, recomandăm eliminarea datelor de identificare ale editorialului în care a fost publicat respectivul act.

25. La actualele pct.70 şi 71 ale art.I, în textul art.30 alin.(2), potrivit exigenţelor de tehnică legislativă, norma de trimitere la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 se va realiza fără precizarea titlului, ci doar a evenimentelor legislative, şi anume: „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.337/2006, cu modificările şi completările ulterioare”. Reiterăm această observaţie, în mod corespunzător, pentru toate situaţiile similare din proiect.

La alin.(3), pentru rigoarea exprimării, în locul sintagmei de „conform prevederilor Regulamentul CE nr.1370/2007al Parlamentului” se va utiliza expresia „potrivit prevederilor Regulamentului CE nr.1370/2007”.

26. La actualul pct.72 al art.I, referitor la art.30¹ alin.(2), pentru corectitudinea redactării, sintagma „prevăzută la lit.b) de la alin.(1)” se va reda sub forma „prevăzută la alin.(1) lit.b)”. Observaţia este valabilă pentru toate situaţiile similare din proiect.

La alin.(3) lit.b), în vederea asigurării unui caracter complet al normei, recomandăm indicarea articolelor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997, aprobată prin Legea nr.44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, de la care se doreşte a se face derogare.

Totodată, pentru concordanţă cu titlul actului normativ sus-amintit, propunem eliminarea cuvântului „comerciale”.

27. La actualele pct.74 - 76 ale art.I, în textul art.32 alin.(3), forma verbală „fac” se va scrie „se fac”.

La alin.(4), se impune revederea normei de trimitere la „art.321 alin.(2) lit.a) - c)”, având în vedere că actul normativ cuprinde doar 55 de articole.

28. La actualul pct.77 al art.I, în textul art.32¹ alin.(4) - articol nou introdus -, semnalăm că, în cazul enumerării, după lit.c) figurează lit.c¹); situaţii similare regăsindu-se şi după lit.d), h) şi j), impunându-se renumerotarea textelor.

Totodată, pentru coerenţa şi claritatea normei, propunem revederea lit.o), q) şi s).

29. La actualele pct.78 - 81 ale art.I, în textul art.33 alin.(1¹) lit.a), în loc de „hotărârii dare în administrare” se va scrie „hotărârii de dare în administrare”.

30. La actualul pct.95, referitor la textul propus pentru art.42 alin.(6), menţionăm că, potrivit art.10 alin.(5) din Legea nr.121/2014 privind eficienţa energetică, până la data de 31 decembrie 2016 este obligatorie montarea contoarelor individuale, şi doar în subsidiar, în cazul în care utilizarea acestora nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă sub aspectul costurilor, este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri. Recomandăm revederea textului, în scopul punerii de acord cu prevederile legii sus-menţionate.

31. La actualul pct.101 al art.I, precizăm că art.46 din Legea nr.51/2006 este abrogat în prezent, ca urmare a intrării în vigoare, la 1 februarie 2014, a Legii nr.187/2012, care prevede la art.174 abrogarea acestei norme. Prin urmare, din proiect trebuie eliminat actualul pct.101 al art.I.

32. La actualul pct.105 al art.I, pentru corectitudinea exprimării, propunem înlocuirea sintagmei „de reprezentanţi împuterniciţi” cu sintagma „de către reprezentanţi împuterniciţi”. De asemenea, este necesară redarea in extenso a abrevierilor  din contextul dat.

33. La actualul pct.110 al art.I, la art.52¹ alin.(2), în locul expresiei „alineatul precedent” se va scrie „alin.(1)”.

34. La art.II alin.(1), norma de trimitere la Legea nr.51/2006 se va realiza. astfel: „Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Observaţia este valabilă pentru toate situaţiile similare din proiect.

Referitor la norma de abrogare din cuprinsul alin.(2), potrivit exigenţelor de tehnică legislativă, aceasta trebuie plasată în cadrul celui de al doilea art.V. Pe cale de consecinţă, norma de trimitere la alin.(1) trebuie revăzută, iar alin.(3) şi (4) se vor renumerota în mod corespunzător. Observaţia referitoare la norma de abrogare este valabilă şi pentru art.III alin.(2), caz în care articolul va fi alcătuit dintr-un singur alineat care, potrivit normelor de tehnică legislativă, nu mai trebuie marcat.

35. Semnalăm că două articole sunt marcate în mod eronat ca art.V, impunându-se renumerotarea acestora, precum şi a articolelor subsecvente.

La primul art.V alin.(4), norma de trimitere la Legea nr.325/2006 se va realiza, astfel: „Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr.325/2006, cu modificările ulterioare”.

Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, cel de al doilea art.V va fi plasat în finalul actului, fiind renumerotat în mod corespunzător.

Totodată, este necesară reformularea articolului, prin preluarea tuturor normelor de abrogare şi redarea acestora sub forma unei enumerări, utilizându-se pentru marcare literele mici ale alfabetului.

Precizăm că sintagma „şi orice alte dispoziţii contrare” nu corespunde rigorilor normative, urmând să fie eliminată sau să fie identificate expres prevederile legale avute în vedere pentru abrogare.

PREŞEDINTE

dr. Dragoş ILIESCU

Bucureşti

Nr.